Unora le place sa citeasca. Altora le place sa spicuiasca. Multi selecteaza in graba doar cateva idei parca special boldite pe paginile frumos lustruite. Pe aceste principii se parcurgea programa de liceu in vremurile glorioase ale adolescentei mele. Doi, trei tocilari din clasa isi luau zilnic seva din filele cartilor imprumutate de la biblioteca. Inca vreo 10 colegi parcurgeau romanele intr-o graba tot mai grabita, sarind capitole si pasaje de la mijlocul cartilor. Restul clasei citea binecuvantatul rezumat.

In fata profesoarei de limba romana toti porneam de pe picior de egalitate. Avea un stil unic de a crede ca pana si cel mai lenes elev din clasa si-a clatit ochii cu romanul lui Ion. Poate doar cu cele doua comentarii pe care a binevoit sa si le xeroxeze in pauza dintre ore.

Preocuparile erau altele: cum sa se ascunda mai stranic dupa zidul lateral al scolii ca sa nu-i prinda directoarea la fumat, cum sa musamalizeze absentele adunate cu nemiluita, cum sa se “descurce” cu mediile la final de semestru, cum sa mai inventeze moartea unei pisici, caine, rude si alte neamuri care le-au marcat existenta sau cum s-au imbolnavit subit peste nopate de o boala atat de rara incat nimeni nu le da de cap. Asa……de vreo 30 de zile.

Orele de lectura suplimentara erau si ele puse demult in cui. Cine sa mai aiba timp de ele din moment ce diriga iti atragea atentia amenintator de vreo trei ori pe holul scolii ca trupul iti era prea dezgolit, pieptanatura mult prea extravaganta si machiajul total nepotrivit pentru o dimineata noroasa de toamna.

Ce poti sa mai spui cand la fiecare ora de engleza profesoara rostea in mod continuu si aproape enervant: “I have nerver seen such a disaster in my entire career!”. Dezastrul despre care vorbea neincetat era, de fapt, un automatism verbal pe care il aplica la toate generatiile. Am aflat asta insa prea tarziu.