De ce mergem la cimitir? Mergem sa aprindem lumanari…sa facem curat pe la morminte…sa mai aruncam o privire la ce cavouri si-au mai construit viitorii vecini (exprimarea ii apartine in totalitate lui Andrei), ce flori se mai poarta sezonul asta ( nici asta nu-mi apartine) si sa le povestim celor raposati ce bine o ducem noi pe vremuri de criza. Un pic prea americanizata scena, dar se poate pune in aplicare si la noi.

Ar mai fi o varianta de raspuns pe care am descoperit-o astazi: venim la cimitir ca sa ascultam manele. Manele cu iz de tristete si amaraciune, presarate cu o voce aproape plansa de jale si de dor si niste versuri care oricum nu mai conteaza. Sau manele saltarete care ii fac si pe cei de la doi metri adancime sa se enerveze.

De exemplu, un nene (ar fi fost mult prea pompos sa-i spun domn) facea curat la un mormant, in apropiere de locul in care ma aflam eu. Asa….in legea lui. Mai smulgea o buruiana, mai azvarlea putina licoare pe gat, se mai stergea din cand in cand pe frunte, desi nu avea motive de oboseala, dupa care se indrepta spre masina si dadea volumul mai tare la manea.

A tinut-o asa pret de 15 minute cat am stat eu in cimitir, fara sa dea semne de potolire. Nici nu avea cum din moment ce Guta…..Nicolae Guta ii fredona suav: “Si cand mor eu am valoare/ La sicriu fac buzunare/ Sa vada dusmanii bine/ Ca-mi iau banii dupa mine”.