Facem o scurta analiza: sa presupunem ca mama ma da afara din casa. Ar fi dureros. Nu am nicio matusa Tamara, Mariana, Vasilica, Florica sau cum s-o mai numi ea. Nu am pe nimeni in familie care sa imi doneze, sub forma de cadou, un amarat de apartament. Nu cred ca si-ar face nimeni mila de mine. M-ar lasa sa cutreier pe strazi pana cand mi s-ar atrofia muschii de la picioare.

Apoi (rudele binevoitoare) ar incerca sa ma sune pe mobil, un apel scurt ca sa nu le manance prea mult minute, atat cat sa ma intrebe: “Esti intreaga?” (normal ca nu sunt intreaga: nici la minte, nici la picioare: am muschii atrofiati!!!!). Mi-ar spune in continuare: “Treci pe la noi ca sa mananci o ciorba”.
De ce credeti ca as trece pe la voi?
1. nu-mi place ciorba (iar voi stiti asta foarte bine. Va place sa ma enervati)
2. nu cred ca as fi o companie prea placuta, avand in vedere ca nu am mai facut un dus de vreo 7 zile

Si as putea sa ma mai gandesc la cateva scenarii de homeless. De exemplu, cum as putea sa ma despart de calculator? Mai bine zis, de accesul la Internet. As putea sa fac un efort si sa ma conectez la net, in aer liber, de prin Podu Ros sau Centru. Dar parca nu ma integrez in peisaj. Homeless cu laptop in brate?

Ar mai fi intalnirile de proiecte. Cum temele curg garla la facultate, iar echipele sunt din ce in ce mai strans legate va trebui sa le chem odata pe fete si la mine acasa. Care casa? Astept sa vina vara si sa le invit pe cele patru colege de suferinta pe malul Bahluiului la un mic foc de tabara. Conditie esentiala: fiecare isi aduce patura si ceva de mancare, ca vorba aia: “Isi face omu’ de casa noua si tu vii cu mana in buzunar?”

Ar mai fi o varianta: sa-mi ridic o cocioaba din stuf, lemne si alte porcarii pe care le mai gasesc pe malul Bahluiului, in capat Dacia….. Acolo unde era faimosul Dalas. Asa as putea sa spun si eu ca am casa pe sol, iaz, piscina si un teren de nu stiu cate hectare. As putea sa ma obisnuiesc cu viata de homeless.