Nu stiu cum se face dar prima ninsoare nu mai aduce bucurie de mult timp. Poate chiar de prea mult timp. Si asta e de cand mergem mai mult cu masina personala decat cu autobuzul sau tramvaiul. Nu ne mai plac troienele de zapada, ci mozolul in curtea scolii. Bucuria primului fulg de nea a fost bine pusa la conservare. Sa speram totusi ca cineva isi va aminti s-o scoata de la naftalina. Ba chiar simplul fular de lana crosetat de bunica e aruncat undeva in coltul dulapului. Nu mai e la moda. Iarna e acum altceva. Inca incerc sa-mi dau seama ce. In afara de ambuteiaje, nervi in trafic si buletine de stiri ticsite cu imagini si texte cu drumurile inzapezite din tara…altceva chiar nu-mi vine in minte.  

Singurul moment de liniste pe care l-am avut astazi a fost statul in redactie. Nu puteam sa spun asta mai frumos. Sa nu intelegeti acum ca nu am muncit. Nicidecum. Pana la Craciun am fost binecuvantata cu sarcina de a prezenta stirile. Nici acolo nu am scapat de zapada si de drumurile infundate. Fiecare buletin, dupa chipul si asemenarea lui, a fost bine presarat cu informatii de ultima ora. Atat de bine eram la curent cu situatia din tara incat am uitat de propria-mi caciula. Adica de Iasi. Se facuse ora 18.00 si ma pregateam sa plec de la serviciu. Cand sa ies din cladire……poc. Da, recunosc am cazut pe treptele de la radio. Tot atunci am vazut ca nu e de joaca cu vremea si am grabit pasul spre casa. Asa se intampla cand stai toata ziua cu ochii boltiti ba in calculator, ba la televizor pentru a vedea cu cine mai intra la negocieri PNL-ul.

Acum in final ar merge poezia “Fulg de nea”, dar i-am uitat versurile, si ca s-o caut pe net, deja e prea tarziu.